Incompetenta sau rea-vointa? In doar opt luni, Puterea a reusit sa modifice Codul Fiscal de 10 ori

de Mihai Boicu | in Finante | 7 Septembrie 2010, 12:56

 Guvernantii s-au jucat in acest an cu legislatia fiscala, fara a tine cont ca mediul de afaceri are nevoie de stabilitate.  Schimbarile din „constitutia financiara“ au fost aplicate haotic, bulversand contribuabilii

Guvernul si-a dat cu stangul in dreptul de fiecare data cand a modificat legislatia fiscala in acest an, iar contribuabilii au fost cei care au suferit.

Masurile anuntate au fost adoptate peste noapte, s-au batut cap in cap cu altele, au produs confuzie si chiar pierderi mediului de afaceri. Cabinetul Boc este cat se poate de consecvent in a „promova“ harababura fiscala si „promite“ sa coordoneze in acelasi mod haotic economia.

Scandalul incasarii contributiilor so­cia­le pentru activitatile independente este doar ultima dintre incurcaturile pro­duse in acest an de aplicarea poli­ticilor fiscale. Contribuabilii au fost ne­voiti sa faca fata asaltului unor masuri luate in pripa, prost aplicate, inutile in unele cazuri, care le-au provocat nervi, pierderi de timp si chiar materiale. De la inceputul anului si pana acum, legislatia a fost modificata de nu mai putin de 10 ori prin legi. Haosul legislativ a debutat chiar cu prima zi a acestui an. HG 1.620/2009, prin care s-au modificat nor­mele metodologice ale Codului Fiscal au fost publicate in Monitorul Oficial pe 31 decembrie 2009, in conditiile in care cele mai multe din­tre prevederile sale au intrat in vigoare incepand cu 1 ianuarie, adica din ziua urmatoare. Oamenii de afaceri au fost astfel luati prin surprin­dere si nu au avut timpul necesar pentru a se adapta. De asemenea, declaratiile privind impo­z­itul pe profitul obtinut pe 2009 ar fi trebuit certificate de catre un consultant fis­cal si dupa aceea depuse la Finante, po­trivit prevederilor Codului de Pro­ce­dura Fiscala intrate in vigoare la ince­putul anului. Obligatia a produs confuzie in randul contribuabililor, care au stat degeaba la cozi, dar si a func­tio­narilor, deoarece nu se stiau exact proce­durile si nu erau prevazute sanctiuni. Pana la urma, fiecare firma a depus declaratiile de profit asa cum a vrut. Din cate se pare, cei care si-au certificat decla­ratiile au cheltuit bani degeaba. Pana acum, Finantele nici nu au atentionat in vreun fel firmele care nu au respectat legea si nici nu le-au pus in fruntea listei de controale, asa cum se anuntase.

Scutirea pe profitul reinvestit este doar o amanare


Oamenii de afaceri au fost anuntati la inceputul acestui an ca vor trebui sa plateasca anticipat impozitul pe profit. Calculul urma sa se faca pe baza profi­tului din anul precedent, actualizat cu indicele inflatiei. Guvernul Boc a decis, dupa o perioada de incertitudine, sa amane introducerea platilor anticipate pana in 2010. Agentii economici bene­ficiaza din acest an de scutirea pe profitul reinvestit, pentru care mediul de afaceri a facut numeroase diligente pe langa guvernanti in ultimii ani. Mo­dul in care guvernul Boc a decis sa aplice aceasta masura nu ajuta insa prea mult economia.

Specialistii au atras atentia ca, in realitate, efectul este o amanare a platii obligatiilor datorate statului pe termen scurt si nu o diminuare a valorii aces­tora. Guvernantii au mai luat o masura cu care s-au laudat, si anume aceea de reducere a poverii fiscale a agen­tilor economici prin diminuarea doban­zilor de intarziere la plata obliga­tiilor fiscale. Astfel, contributia a fost diminuata de la 0,1% pe zi la 0,05% pe zi, asa cum solicitase mediul de afaceri.

Efec­tele benefice au fost insa anulate de intro­ducerea de penalitati pentru agentii economici care nu-si platesc dato­riile in termen de 30 de zile, respectiv de 5% din obligatiile principale pentru urma­toarele 30 de zile si de 15% dupa acest termen. Revoltati, oamenii de afa­ceri au cerut reprezentantilor guver­nului sa aplice aceleasi penalitati si pentru datoriile statului, solicitare refu­zata din start.

Masurile antievaziune, doar de fatada


Haosul fiscal a fost pus cel mai bine in evidenta de ordonantele de urgenta intrate in vigoare incepand cu 1 iulie, prin care s-a dorit echilibrarea finantelor tarii si reducerea evaziunii fiscale. Nebunia perceperii de contributii sociale pentru veniturile obtinute din activitati independente e doar unul dintre exemple. Mediul de afaceri a fost afectat in special de majorarea TVA de la 19% la 24%. Guvernul a decis ca pentru cateva domenii sensibile, cum ar fi comertul cu cereale, panificatie sau indus­tria carnii, TVA sa fie perceputa doar la comercianti la tranzactiile inter­ne. Masura, menita sa combata eva­ziu­nea fiscala, a fost „combatuta” tot de gu­vern, care a decis sa taxeze agentii economici la introducerea produselor impor­tate in tara. In acest mod, firmele ar fi ramas fara lichiditati pentru o lunga peri­oada de timp si riscau falimentul. Comisia Europeana nu a fost insa de acord cu perceperea TVA la granita si s-a renuntat la propunere. Agentii econo­mici sperau ca se va aplica taxarea inver­sa la tranzactiile interne, dar UE a res­pins si aceasta masura, se pare ca tot din vina Ministerului Finantelor. Cea mai mare evaziune fiscala se produce la ora actuala la tranzactiile intraco­muni­tare. Pentru a contracara fenomenul, autoritatile au decis reinregistrarea fir­melor in Registrul operatorilor intra­co­munitari.

Procedura este inutila si costisitoare, potrivit oamenilor de afa­ceri, deoarece nimic nu impiedica eva­zionistii sa se inscrie in Registru. Gu­vernul pregateste in aceasta toamna eliminarea impo­zitului minim, ceea ce ar putea fi o noua sursa de confuzie. Una dintre variantele luate in calcul de Finante, potrivit informatiilor noastre, este ca pentru microintreprinderile neplatitoare de TVA pragul pentru cifra de afaceri sa fie extins la 100.000 de euro, urmand sa li se perceapa un impozit fix de 1.000 de euro. Impozitarea este avantajoasa insa doar pentru firmele cu afaceri de peste 50.000 de euro.


Guvernul Boc este campion la erori mai mult sau mai putin intentionate in schimbarea si aplicarea legislatiei fiscale. Aproape fiecare act normativ adoptat a bulversat contribuabilii atat din cauza noutatilor aduse, cat si a harababurii la punerea in aplicare. 
© Copyright Media Casa Press S.R.L.
"Fin" este marca inregistrata a S.C. Media Casa Press S.R.L.
® Powered by 3Waves Net